Satu Mare introduce abonamentul unic de transport pe bicicletă electrică: 20 lei pe lună

Primăria Municipiului Satu Mare, în colaborare cu Consiliul Județean și un grup de investitori olandezi, a lansat oficial programul „Pedalează Sătmărene!”, primul sistem de biciclete electrice cu abonament unic valabil în întregul județ.

Potrivit proiectului, fiecare cetățean cu domiciliul stabil în județ va putea accesa o bicicletă electrică printr-o aplicație mobilă dedicată, contra unui abonament simbolic de 10 lei pe lună. Stațiile de biciclete vor fi amplasate în Satu Mare, Carei, Negrești-Oaș, Livada și chiar în zone rurale precum Călinești-Oaș și Beltiug.

Planul prevede ca, până în toamnă, să existe 4.200 de biciclete electrice disponibile, dotate cu GPS, panouri solare, încărcătoare pentru telefon și… suport de sarmale pentru picnicuri spontane.

„Este o măsură ecologică, economică și socială. Vom avea piste de biciclete chiar și între localități. Traseul Satu Mare – Tășnad va avea popasuri cu prize de încărcare, dozatoare de apă plată și… automate cu pălincă, pentru motivație suplimentară la urcare”, a declarat un reprezentant al proiectului-pilot.

Până și jandarmii vor patrula cu biciclete electrice în loc de autospeciale. Uniformele vor fi adaptate pentru ciclism, iar soneria bicicletelor de serviciu va reda Imnul Național la fiecare pornire.


Desigur, totul este o păcăleală de 1 aprilie! Nu există (încă!) un astfel de proiect, dar cine știe… Poate ideea nu-i chiar rea! 😊

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.