Bolt anunță extinderea serviciului său de livrare de mâncare, Bolt Food, în Satu Mare și Alba Iulia. Locuitorii celor două orașe vor putea comanda preparate de la restaurantele locale între orele 10:00 și 22:00, având și posibilitatea de a programa livrările cu până la 72 de ore în avans.
„Suntem bucuroși să anunțăm lansarea Bolt Food în Alba Iulia și Satu Mare, parte a misiunii noastre de a aduce împreună restaurantele locale și clienții din întreaga țară. Prin intermediul serviciului nostru de livrare rapid și convenabil, ne propunem să sprijinim nu numai afacerile independente din aceste orașe, dar și francizele internaționale care își doresc să ajungă mai aproape de consumatori”, a declarat Bianca Dumitru, General Manager Bolt Food România.
Printre restaurantele partenere se numără McDonald’s, Mesopotamia, Cartofisserie, Subway, Fryday, Nuwa, Artisan19 și Vila Class, lista urmând să fie actualizată în lunile următoare. Potrivit datelor companiei, restaurantele care s-au alăturat platformei au înregistrat creșteri ale veniturilor de până la 50% anual, datorită accesului la o bază largă de utilizatori și instrumentelor de marketing integrate în aplicație.
Odată cu lansarea Bolt Food, în cele două orașe devine disponibil și Bolt Plus, un abonament care oferă utilizatorilor beneficii precum livrare gratuită și prioritate la preluarea comenzilor.
Bolt Food este acum disponibil în 26 de orașe din România, printre care București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Timișoara. Pentru a folosi serviciul, utilizatorii trebuie să descarce aplicația Bolt Food din App Store, Google Play sau HUAWEI AppGallery, unde pot vizualiza restaurantele disponibile și meniurile acestora.
Compania Bolt este prezentă în peste 50 de țări și 600 de orașe din Europa și Africa, oferind servicii de transport la cerere, închiriere de trotinete electrice și livrare de produse alimentare și nealimentare. În România, Bolt activează în peste 37 de orașe, consolidându-și poziția de lider pe piața serviciilor de mobilitate și livrare.