Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit azi cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor pentru lichidarea unui incendiu produs la acoperișul unei case de locuit situată pe strada Ioan Slavici din municipiul Satu Mare.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autoscară mecanica. Din primele informații, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 m².
Incendiul a fost localizat și se lucrează în continuare pentru decopertarea acoperișului.