VIDEO. Mobilizare exemplară la incendiul de azi noapte: comunitatea și autoritățile au stins un incendiu de vegetație de 20 de hectare

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în seara zilei de 7 martie 2025, în jurul orei 20:00, între localitățile Crucișor și Măriuș din județul Satu Mare. Intervenția promptă și coordonată a autorităților și a comunității locale a prevenit extinderea flăcărilor către zonele împădurite din apropiere.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și comandă, însumând 15 pompieri militari sub conducerea comandantului Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Alături de aceștia, au intervenit Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Crucișor și Valea Vinului, primarul localității Valea Vinului, lucrători silvici și localnici.

Incendiul se manifesta cu flăcări puternice și degajări mari de fum, existând riscul propagării către pădurea din imediata apropiere. Pe lângă forțele profesioniste, aproximativ 50 de voluntari, operatori ai Ocolului Silvic și localnici au acționat cu utilaje agricole, lopeți și alte mijloace de stingere timp de peste două ore pentru a lichida incendiul, reușind să prevină extinderea acestuia la zona împădurită.

În urma incendiului, au ars aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Din fericire, nu au existat victime, însă efortul fizic și mobilizarea exemplară a tuturor celor implicați au fost considerabile, demonstrând solidaritatea și eficiența comunității în fața situațiilor de urgență.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.