Specialiștii Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (I.S.U.) „Someș” Satu Mare au organizat astăzi convocarea semestrială de instruire a șefilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din cele 63 de unități administrativ-teritoriale ale județului.
În cadrul întâlnirii, s-au abordat aspecte esențiale privind întocmirea planurilor de apărare împotriva inundațiilor, ghețurilor și poluărilor accidentale, precum și măsuri pentru prevenirea incendiilor, în special cele de vegetație uscată. De asemenea, au fost discutate cursurile de pregătire pentru anul 2025 în domeniul situațiilor de urgență și noile reglementări privind reorganizarea SVSU, conform Ordinului 51/2024, care stabilește criteriile de performanță pentru constituirea, încadrarea și dotarea acestor servicii.
Serviciile Voluntare și Private pentru Situații de Urgență reprezintă un sprijin vital pentru pompierii militari, contribuind la creșterea rezilienței comunităților și la gestionarea eficientă a situațiilor de urgență.