Biblioteca Satu Mare dă startul înscrierii la programul „Hi Digital”

Prin intermediul programului „Hi Digital”, lansat de Fundația Vodafone Romania, 120 de seniori din județul și municipiul Satu Mare vor avea ocazia să își dezvolte competențele digitale prin ateliere practice organizate săptămânal sau bisăptămânal, la sediul Bibliotecii Județene Satu Mare.

Persoanele de peste 60 de ani vor fi sprijinite să se integreze mai bine în comunitatea digitală cu scopul de a reduce astfel sentimentul de izolare în fața unei lumi tot mai tehnologizate.

Biblioteca Județeană Satu Mare dă startul la înscrierea seniorilor în acest program inovator. Programul se desfășoară în perioada martie – decembrie 2025 și va fi organizat în mai multe sesiuni de câte opt, zece sau 12 ateliere, în funcție de bagajul de cunoștințe și competențe digitale ale participanților. La fiecare sesiune va participa câte un grup format din 15- 20 de seniori. Cei care doresc să participe la programul „Hi Digital” trebuie să aibă vârsta minimă de 60 de ani și să dețină un telefon inteligent sau o tabletă. Înscrierea se face la numărul de telefon al Bibliotecii Județene Satu Mare: 0261 711 199, în zilele lucrătoare ale săptămânii, în intervalul orar 09:00–16:00.

Astfel, Biblioteca Județeană Satu Mare, alături de alte 16 biblioteci din întreaga țară, devine hub de educație digitală pentru seniori, sprijinindu-i să dobândească competențe digitale esențiale și contribuind la o incluziune digitală autentică. De la navigarea online la utilizarea aplicațiilor de zi cu zi, seniorii vor învăța să îmbrățișeze lumea digitală cu încredere și siguranță. Metodologia de livrare a atelierelor, materiale de lucru, ghiduri, instrumentele de lucru și alte asemenea vor fi puse la dispoziția Bibliotecii Județene Satu Mare de către Fundația Vofafone România.

Pornind de la convingerea că educația digitală nu are vârstă, iar fiecare lecție deschide noi oportunități de conectare și descoperire, Veres Erzsebét, șef serviciu interimar, a identificat oportunitatea pe care Fundația Vodafone România o oferă atât seniorilor, cât și bibliotecilor publice prin lansarea programului „Hi Digital” și a decis aderarea Bibliotecii Județene Satu Mare la acest program prin completarea și transmiterea formularului de aplicație. Următoarea etapă a selecției a constat în susținerea unui interviu dedicat și prin participarea la o sesiune comună de lucru despre particularitățile programului și etapele implementării, online, prin implicarea directă a Paulei Horotan, director adjunct.

Echipa responsabilă cu implementarea programului este formată din Violeta Tarța și Robert Jager, iar cei doi bibliotecari au parcurs deja, în perioada 11–12 februarie, la București, programul de pregătire de formatori, devenind astfel multiplicatori digitali pentru atelierele „Hi Digital” ce urmează să fie livrate pe parcursul anului 2025. Alături de ceilalți cursanți, bibliotecarii sătmăreni s-au familiarizat cu metodologia „Hi Digital” și au exersat tehnici de livrare, dezvoltare și consolidare a abilităților de interacțiune cu seniorii și devin astfel persoane resursă pentru comunitate.

Pe tot parcursul derulării programului Violeta Tarța, Róbert Jáger, dar și voluntari de la Asociația de Tineret, Turism și Ecologie „Cutezătorii Munților” vor organiza ateliere de dezvoltare a competențelor digitale și alte activități interactive, însoțindu-i pe seniorii sătmăreni, pas cu pas, în călătoria spre lumea digitală, cu ajutorul telefonului inteligent sau al tabletei.

La acest prorgam generos a aderat și Biblioteca Comunală Botiz, prin implicarea directă a colegei noastre, bibliotecar Victoria Horvath. Ambele biblioteci publice din județul Satu Mare vor implementa programul „Hi Digital” în parteneriat cu Asociația de Tineret, Turism și Ecologie „Cutezătorii Munților”.

Programul se desfășoară în prezent în Marea Britanie, Cehia, Irlanda, Luxemburg, Olanda și România. În această etapă, la nivel național, „Hi Digital” cuantifică 17 biblioteci selectate, care deservesc seniori din 37 de localități. Primii 32 de bibliotecari au absolvit cursurile de pregătire de formatori, iar valoarea programului pentru anul 2025 este de 900.000 de lei.

Biblioteca Județeană Satu Mare va beneficia de de un kit tehnologic (format din 1 laptop, 1 smart TV, periferice, licențe software) în valoare de 7.500 de lei. Pentru asigurarea cheltuielilor necesare derulării atelierelor digitale pentru vârstnici, Fundația Vodafone România alocă un micro-grant în valoare de 30.000 lei, administrat de Asociația „Cutezătorii munților”.

Așadar, dragi seniori sătmăreni, vă invităm să vă înscrieți în program, să urmăriți pagina de Facebok și pagina web a Bibliotecii Județene Satu Mare. Rvenim cu detalii, cât de curând!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.