Primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, împreună cu inginerul Călin Micle, au avut o întâlnire privată cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, pentru a discuta despre proiectele locale aflate în diverse stadii de blocaj și despre oportunitățile de finanțare prin programe naționale.
În cadrul discuțiilor, s-a pus accent pe identificarea soluțiilor pentru deblocarea proiectelor deja aprobate și pe accesarea unor noi fonduri destinate dezvoltării orașului Ardud.
“Sperăm ca aceste demersuri să aducă rezultate pozitive și să contribuie la dezvoltarea orașului nostru, întrucât aici, la București, se stabilesc direcțiile strategice și alocările financiare naționale”, a declarat primarul Ovidiu Duma.
Administrația locală rămâne dedicată obiectivului de a promova și dezvolta Ardud atât pe plan turistic, cât și economic, prin atragerea de investiții și implementarea unor proiecte menite să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor.
