Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, a demarat verificări ce
vizează tranzacții cu autovehicule de lux achiziționate din Uniunea Europeană. Într-o primă
etapă au fost selectate 30 de persoane fizice care au achiziționat autovehicule în valoare
totală de 2 milioane de euro, respectiv de valori mai mari de 50.000 de euro fiecare.
Ca urmare a controalelor derulate a reieșit că mai mult de 60% dintre achizițiile de
autoturisme de lux investigate s-au efectuat, în realitate, pe teritoriul României de la
diferite persoane intermediare (anunțuri online, târguri, la comandă etc), prin plată în
numerar, deși documentele de achiziție prezentate păreau a proveni de la persoane fizice
sau entități juridice externe și că aceste tranzacții au avut loc în străinătate.
Pentru nerespectarea prevederilor legale privind disciplina financiară, au fost aplicate 11
sancțiuni contravenționale a căror valoare este de cca 450.000 lei.
În alte cazuri, verificările au fost extinse la persoanele interpuse sau beneficiarii de fapt ai
autovehiculelor, fiind solicitate informații de la autoritățile fiscale din statele membre în
care sunt rezidente entitățile înscrise pe documentele prezentate în vederea înmatriculării
de către cumpărătorii din România.
Acțiunea va continua în perioada următoare, fiind selectate peste 200 de persoane fizice
care au achiziționat din spațiul intracomunitar autoturisme de valori însemnate pe care le-
au achitat în numerar, pe teritoriul național, către diverse persoane fizice intermediare.
ANAF recomandă persoanelor care doresc să își achiziționeze un autovehicul neînmatriculat
în România și care provine din spațiul Uniunii Europene, să își ia toate măsurile de
precauție pentru a evita eventuale probleme legate de legalitatea actelor ce le-au fost
înmânate, care pot duce la investigații suplimentare ce pot avea o finalitate judiciară. De
asemenea, se recomandă efectuarea plăților prin instrumente de plată fără numerar,
definite potrivit legii, plățile în numerar fiind permise doar în limita unui plafon de 10.000
lei către o persoană juridică și 50.000 lei între două persoane fizice.