Proiect transfrontalier pentru educație interculturală, lansat la Satu Mare

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare a dat startul unui nou proiect ambițios, menit să promoveze toleranța și diversitatea culturală în rândul elevilor și profesorilor din România, Ungaria și Ucraina. Intitulat „INCLUSIV.EDU – Spre un sistem educațional intercultural incluziv în zona transfrontalieră”, proiectul implică școli din localitățile Agriș, Apa, Căpleni, Terebești, Micula și Poiana Codrului.

Cadrele didactice participante vor beneficia de ateliere de formare, vizite de studiu și un ghid metodologic dedicat educației interculturale. În același timp, elevii vor avea parte de tabere tematice, activități culturale, spectacole de teatru de păpuși și campanii pentru promovarea respectului și toleranței în școli.

„Prin acest proiect investim în viitorul copiilor noștri, promovând o educație deschisă diversității culturale. Vedem ce se întâmplă în Ucraina, unde lipsa toleranței și a respectului reciproc au dus la război. Noi trăim într-un mediu cu multe naționalități și culturi care coexistă pașnic, iar pentru a păstra aceste valori, copiii noștri trebuie educați în spiritul toleranței și al bunei înțelegeri”, a declarat Pataki Csaba, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociația Multisectorială Intercomunitară a Microregiunii Bereg (Ungaria) și Asociația Caritabilă Edelweiss (Ucraina) și are un buget total de 299.944 de euro, din care 269.949 de euro reprezintă finanțare europeană prin Programul Interreg VI-A Next Ungaria-Slovacia-România-Ucraina.

Un pas important pentru o educație incluzivă și o regiune transfrontalieră unită!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.