Razie de amploare la Carei: doi tineri reținuți pentru furturi din magazine și autoturisme

Polițiștii din municipiu au organizat, pe 12 februarie, o razie cu efective mărite pentru prevenirea faptelor ilegale și asigurarea siguranței publice. În urma acțiunii, doi tineri, de 15 și 20 de ani, au fost identificați și reținuți pentru furt calificat.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, cei doi sunt suspectați că, în decembrie 2024, au spart un magazin alimentar din Carei, de unde au furat bani și produse în valoare de peste 800 de lei. De asemenea, în perioada decembrie 2024 – februarie 2025, aceștia ar fi profitat de portierele neasigurate ale unor autoturisme și ar fi sustras patru radiocasetofoane, ulterior recuperate de polițiști.

În cadrul raziei, desfășurate între orele 06:00 și 12:00, forțele de ordine au legitimat peste 200 de persoane și au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.000 de lei.

Acțiunea a fost organizată de Poliția Municipiului Carei, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Investigații Criminale, Biroul pentru Protecția Animalelor, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare și polițiștilor de frontieră.

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Satu Mare. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.