Expoziția „Muzeul jocurilor pe calculator”are ca temă celebrarea inovațiilor tehnologice realizate în domeniul gaming-ului din România, pe parcursul celor patru decade ale existenței sale. Deși integrat sferei ludice, domeniul are un impact covârșitor prin aderența sa socială și prin aportul ce l–a adus în dezvoltarea tehnologiei calculatoarelor, în special pe linia calculatoarelor personale. Este un domeniu tânăr a cărei dezvoltare a explodat în ultimele decenii sub forma unei adevărate industrii, iar această dezvoltare explozivă a obligat la căutarea a noi și noi elemente de originalitate, căutare ce a putut fi asigurată prin apelul la valorile inepuizabile ale patrimoniului cultural și aleculturilor naționale. La acest moment de dezvoltare s-a ajuns în stadiul în care se naște controversa aprecierii măsurii în care această interferență între gaming și cultură va duce la o integrare a domeniului în culturile naționale, așa cum s-a produs cu numeroase alte domenii ale delectării minții (muzica, literatura, artele plastice, teatrul, cinematografia).
Vernisarea expoziției de Ziua Culturii Naționale este un prilej de a evalua contextul social actual, puternic afectat de mediul virtual, un prilej de a constata cătradiția și modernitatea deși sunt aparent opuse, au reprezentat matricea în care s-a produs dezvoltarea elementelor definitorii ale culturii românești.
Vernisaj:15 ianuarie 2025, ora 17:00, Muzeul Județean Satu Mare- B-dul dr. Vasile Lucaciu, nr. 21.