Astăzi, 9 ianuarie 2025, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare a găzduit cea de-a XII-a ediție a proiectului „Caravana UBB”, organizat de Organizația Studenților din Universitatea „Babeș-Bolyai” (OSUBB), Cluj-Napoca. Evenimentul a oferit elevilor claselor X-XII informații despre oferta educațională a universității, oportunitățile de dezvoltare din Cluj-Napoca și sprijinul academic oferit studenților.
După o prezentare detaliată, elevii au participat la o dezbatere interactivă, adresând întrebări despre viața de student și primind răspunsuri utile și inspiraționale de la reprezentanții OSUBB. Momentul special al zilei a fost marcat de prezența absolvenților liceului, Vanessa Buga și Darius Felherț, care au împărtășit experiențe personale din primul lor an la UBB.
Conducerea colegiului a mulțumit echipei „Caravana UBB” și a exprimat dorința de a colabora în continuare la proiecte comune, subliniind impactul pozitiv al acestui eveniment asupra orientării academice a elevilor.