Doliu la Spitalul Județean Satu Mare: A încetat din viață Mihaela Micle, asistent șef al secției Neonatologie

Comunitatea medicală din Satu Mare este profund îndurerată de pierderea unuia dintre cei mai respectați membri ai săi. Mihaela Micle, asistent șef al secției Neonatologie a Spitalului Județean Satu Mare, a plecat dintre noi, lăsând în urmă un gol imens în inimile colegilor, prietenilor și familiei.

Cunoscută pentru bunătatea, blândețea și devotamentul cu care și-a dedicat viața profesiei și pacienților săi, Mihaela Micle a fost o prezență luminoasă, apreciată de toți cei care au avut privilegiul de a o cunoaște.

„S-a stins o viață de om… un om deosebit, onest, cu suflet mare… un om care emana în jurul său bunătate, blândețe, lumină. Ne este greu să găsim cuvinte potrivite pentru a ne exprima tristețea, durerea! Singurele locuri de unde nu o va putea lua nimeni, niciodată, sunt inimile noastre”, a transmis Spitalul Județean Satu Mare într-un mesaj emoționant de condoleanțe.

Colegii săi împărtășesc durerea familiei îndoliate și le transmit cele mai sincere condoleanțe.

Slujba de priveghere a regretatei Mihaela Micle va avea loc marți, 3 decembrie 2024, la ora 17:00, iar ceremonia de înmormântare se va desfășura miercuri, 4 decembrie 2024, la ora 14:00, la cimitirul de pe strada Rodnei din Satu Mare.

Dumnezeu să o odihnească în pace pe draga noastră Mihaela!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.