Astăzi, 13 noiembrie, a fost dată în folosință prima Secție de Recuperare Medicală din istoria Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, o investiție esențială care va îmbunătăți calitateaîngrijirii pacienților din județ.
Secția de Recuperare Medicală este destinată paciențilorcu o varietate de afecțiuni care necesită tratament specializatpentru refacerea mobilității și a capacității funcționale:pacienți cu afecțiuni ale aparatului locomotor, afecțiunireumatice și inflamatorii degenerative, pacienți care au suferitintervenții ortopedice sau neurologice, dar și pacienți cu afecțiuni cardiace sau boli respiratorii care au nevoie de programe de reabilitare.
“Prin inaugurarea acestei secții, pacienții din Satu Mare care necesită recuperare medicală nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centre din afara județului, cum ar fi cele de la Felix, Borșa sau Zalău. Această nouă facilitate aduceîngrijirea medicală mai aproape de casă pentru sătmăreni, contribuind astfel la o recuperare mai ușoară și accesibilă. Personalul medical de aici le va oferi pacienților tot sprijinulnecesar pentru o recuperare optimă și pentru îmbunătățireacalității vieții”, a declarat Pataki Csaba, președinteleConsiliului Județean Satu Mare.
Noua secție are o bază de tratament modernă care include un cabinet de electroterapie unde se aplică tratamentepentru ameliorarea durerii și a inflamațiilor, precum și o salăde kinetoterapie dotată cu echipamente moderne, printre care biciclete ergonomice, bandă de alergat, spaliere și altedispozitive specifice de recuperare care facilitează reeducareamișcărilor funcționale și creșterea mobilității articulațiilorafectate.
Secția oferă o capacitate de cazare generoasă pentru pacienții care necesită internare continuă. Au fost amenajateșapte saloane complet echipate, care pot găzdui până la 25 de pacienți internați continuu, având în medie o durată de șederede aproximativ 12 zile, timp necesar pentru o recuperareadecvată. Există, de asemenea, un salon dedicat internărilor de zi, dotat cu trei paturi, pentru pacienții care necesitătratamente de scurtă durată sau reevaluări periodice.
Secția de Recuperare Medicală a fost amenajată la etajul3 al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, locația din Piața Eroii Revoluției nr. 2-3 (Spitalul Vechi) și este deservităde o echipă formată din 24 de specialiști în domeniulrecuperării medicale, cu o vastă experiență și dedicare față de pacienți.