Punct obținut de CSM Olimpia la Zalău

Vineri, la Zalău, echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare a încheiat la egalitate meciul din etapa a zecea a Ligii 3, scor 00.

În primele cincisprezece minute, CSM Olimpia a dominat și, prin Gheorghe Gondiu, a avut câteva situații mai periculoase în fața porții adverse. Gazdele au echilibrat jocul, dar au avut doar o singură ocazie importantă până la pauză, când reflexul lui Patric Toderean și bara transversală au menținut tabela nemodificată, la 00.

Nici în repriza a doua nu s-a schimbat prea mult imaginea jocului. Majoritatea duelurilor au avut loc la mijlocul terenului, cu puține ocazii de gol. În repriza a doua, același Toderean a ieșit în evidență la o nouă minge trimisă de la marginea careului și respinsă de acesta de sub transversală, astfel că după un derby încrâncenat am rămas cu un  00 care pare că a mulțumit la final ambele tabere.

În celălalt meci de vineri, Minaur Baia Mare a remizat surprinzător 22 pe terenul penultimei clasate, Viitorul Cluj, iar ordinea primelor trei echipe din Seria 10 a rămas neschimbată: SCM Zalău este lider, iar CSM Olimpia ocupă locul secund, la un punct distanță. În vreme ce Minaur a ratat șansa de a urca în fotoliul de lider și a rămas pe trei.

Sâmbăta viitoare, echipa noastră va avea un nou meci dificil, urmând să întâlnească pe Crișul Sântandrei pe stadionul Olimpia-Daniel Prodan din Satu Mare.

Declarația managerului echipei, Alexandru Botos (Piri):

„A fost un meci echilibrat. Am venit pentru cele trei puncte, dar nu întotdeauna lucrurile ies așa cum ne planificăm. Cred că am avut ocazii din care am fi putut obține cele trei puncte, dar, din păcate, nu am reușit să le concretizăm. În opinia mea, am obținut un punct valoros.”

LIGA 3, SERIA 10, ETAPA 10

SCM Zalău CSM Olimpia Satu Mare 00

CSM Olimpia: Patric Toderean – Paul Copaci, Abdoul Diomande, Cătălin Oanea, Dorian Todoran, Vadim Calugher (71, Mamourou Sanogo), Samuel Şanta (87, Alin Ferenți), Domokos Dominik (90, Csatári Márk), Alin Văsălie, Cosmin Zamfir (71, Viorel Chinde), Gheorghe Gondiu (87, Marius Hosu).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.