Patru persoane reținute după o bătaie violentă pe strada Ostrovului

Patru bărbați din municipiul Satu Mare, cu vârste între 33 și 45 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiștii sătmăreni, în urma unui conflict violent izbucnit duminică pe strada Ostrovului, ieri 27 septembrie.

“În urma probatoriului administrat sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în cursul zilei de 27 octombrie a.c., politiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, față de 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 33 de ani și 45 de ani, toți din municipiul Satu Mare, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați magistraților cu propuneri legale”, a declarat Poliția Satu Mare.

Incidentul a fost semnalat autorităților în data de 27 septembrie, în jurul orei 14:54 printr-un apel la 112, care a alertat Poliția Municipiului Satu Mare despre o bătaie între mai multe persoane pe strada Ostrovului. Echipajele sosite la fața locului au constatat că între mai mulți bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 45 de ani, s-a declanșat un conflict spontan, în care aceștia și-au aplicat reciproc lovituri, tulburând ordinea și liniștea publică.

Toate persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar cercetările sunt în desfășurare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.