L-au descoperit la frontieră. Cum a vrut să iasă din țară?

Polițiștii de frontieră din Satu Mare investighează un cetățean român care, la ieșirea din țară, a fost surprins conducând un autoturism, deși dreptul său de a conduce fusese suspendat anterior.

Ce spun autoritățile:

Joi, 5 septembrie, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Satu Mare. Bărbatul conducea un autoturism marca Renault Trafic, înmatriculat în România.

Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, celui aflat la volan i-au fost solicitate actele personale și documentele mașinii. Polițiștii de frontieră au constatat astfel că dreptul de a conduce al celui aflat la volan a fost anterior suspendat.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Sursa: Poliția de Frontieră

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.