
Polițiștii de frontieră din Satu Mare desfășoară investigații în cazul unui cetățean ucrainean care, la controlul de frontieră, a prezentat, pe lângă actele de identitate, un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităților ucrainene, falsificat.
Ieri, 1 septembrie, în jurul orei 17.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în România, o persoană cu cetățenie ucraineană, în vârstă de 42 de ani, conducând un autoturism marca Toyota, înmatriculat în Ucraina.
În cadrul verificărilor, la solicitarea polițiștilor de frontieră, femeia a prezentat şi un certificat de înmatriculare, aparent emis de autorităţile ucrainene.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, astfel au constatat faptul că certificatul de înmatriculare este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de uz de fals, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Sursa: Poliția de Frontieră