În noaptea de luni, în jurul orei 00:00, un autoturism electric a luat foc în municipiul Satu Mare. Detașamentul de pompieri Satu Mare a intervenit prompt pentru a lichida incendiul, dislocând două autospeciale de stingere cu apă și spumă și nouă cadre militare.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent în partea frontală a vehiculului, cu riscul de propagare la întregul autoturism și la stația de încărcare pentru vehicule electrice din apropiere. Pompierii au acționat rapid pentru a localiza și limita focul, reușind să-l lichideze în limitele găsite.
Pentru stingerea completă a incendiului și prevenirea reaprinderii, s-au folosit echipamente specifice, autoturismul fiind ținut sub imersie timp de 72 de ore. Investigațiile preliminare au indicat că incendiul a fost cauzat de efectul termic al curentului electric, generat de o priză electrică defectă.