Atelierul pictoriței Cristina Gloria Oprișa, situat în Centrul Nou, vis-a-vis de Primărie, a fost spart în cursul uneia dintre zilele trecute, conform declarațiilor poliției locale.
Fiica artistei, Iana Oprișa, a relatat pe rețelele de socializare că, pe lângă pagubele materiale și redecorarea sinistră realizată de infractori, aceștia au furat un număr semnificativ de lucrări de mici dimensiuni semnate de Cristina Gloria Oprișa.
Iana a postat un apel emoționant către comunitatea locală, cerând ajutorul cetățenilor pentru recuperarea operelor de artă furate. Ea a rugat pe oricine care vede anunțuri suspecte, tarabe sau persoane care încearcă să vândă tablouri, să ofere informații fie ei, fie direct artistei, care colaborează cu poliția pentru a soluționa acest caz:
„bună seara!
cel puțin sper că a voastră e bună.
mama mea are un atelier în Centrul Nou, vis a vis de Primărie (ha, ce ironic!) care a fost spart într-una din zilele trecute (conform poliției, cândva de sâmbătă încoace).
pe lângă redecorarea sinistră pe care au făcut-o stimabilii, și-au însușit un număr (încă necunoscut, dar nu de neglijat) de lucrări de mici dimensiuni cu semnătura ei (a cărei fotografie o las mai jos).
în cazul în care vedeți vreun anunț, vreo tarabă sau vă bate la ușă cineva și se oferă să vă vândă un tablou am aprecia enorm un semn (și, fie vorba între noi, un cap în gură din partea mea) – bănuim că hoții nu au vrut niște decorațiuni noi pentru hol, ci să facă un ban (cinstit).
eventualele informații mi le puteți transmite mie sau direct mamei care e în legătură cu poliția.
las și niște poze cu starea în care a rămas atelierul (care oglindește starea interioară a mamei).
#makemomhappyagain
mulțumiri!
p.s. orice share ajută! pentru capul în gură discutăm în privat.”

