Trupurile a doi dintre cei trei tineri dispăruți în apele râului Natisone au fost găsite după ce, vineri, puțin după ora 13.30, au fost luați de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Bianca Doroș și Patrizia Cormos au fost descoperite duminică dimineața în timpul căutărilor reluate de la prima oră, conform La Repubblica, citat de news.ro.
Pompierii și echipele de protecție civilă au găsit cadavrele în zona din aval de mica plajă unde cei trei prieteni au fost luați de valuri, la 700-1000 de metri distanță de podul Orsaria.
După două nopți de căutări nereușite, survolările cu elicopterul și drona au fost reluate în zorii zilei, iar echipele de pompieri și protecția civilă au continuat cercetările neîntrerupt. Scafandrii au intrat în apă, iar mai multe unități canine au fost operaționale, căutând în zonă. Între timp, membrii familiilor celor trei tineri s-au adunat la Natisone, aproape de locul unde au fost găsite pe 1 iunie poșeta Patriziei și telefonul mobil cu care aceasta a cerut ajutor vineri. Un psiholog voluntar de la Protecția Civilă le oferă sprijin și alinare în aceste zile interminabile de căutări.
Membri ai comunității din Premariacco au venit în ultimele ore aducând mâncare și băuturi pentru salvatori și rudele celor trei tineri.
„Căutările au fost reluate masiv”, a confirmat Michele De Sabata, primarul localității Premariacco. „Cred că vremea și nivelul apei de astăzi vor permite scafandrilor să opereze în mod constant și eficient, chiar dacă curenții în tronsonul cel mai complex, dintre Premariacco și Paderno, sunt întotdeauna periculoși chiar și pentru cei mai experimentați scafandri. Toată lumea acționează și, credeți-mă, sunt foarte mulți. Le mulțumesc în mod special tuturor colegilor mei și cetățenilor, salvamontiștilor și voluntarilor civici care și-au împărțit sarcinile de a fi aproape de părinți și de a-i ajuta pe toți salvatorii. Aceasta este încă o demonstrație că suntem o comunitate unită. Putere și curaj”, a spus el.
