
“Astăzi, 4 mai, este despre ei, despre pompierii de pretutindeni.
Ei nu sunt doar salvatori în uniformă, ci și exemplul suprem al altruismului și curajului. Indiferent de situație, ei sunt mereu acolo, gata oricând să intervină și să ofere ajutor, fie că este vorba de stingerea unui incendiu, de intervenții în caz de dezastre sau de acordarea primului ajutor medical.
Astăzi, să le arătăm respectul și recunoștința noastră celor care fac din meseria de pompier o adevărată chemare și să ne amintim că ei sunt eroii pregătiți mereu să intre în acțiune!
Tot astăzi, sărbătorim Ziua Națională a Inimii, așa că, vă urăm din inimă un sincer:
“La mulți ani, dragi pompieri!”
Mulțumim pentru curajul vostru fără margini, pentru sacrificiul pe care îl faceți în fiecare zi și pentru că sunteți mereu acolo pentru noi!” A transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.