În curând se deschide noul Târg de Paște

Ne apropiem de sărbătorile pascale și anunțăm cu bucurie o nouă ediție a Târgului de Paște de la Satu Mare. Acesta va avea loc în perioada 22 aprilie – 6 mai pe Pasajul Corneliu Coposu, fiind deschis publicului zilnic între orele 10:00 și 18:00. Sunteți așteptați de producători locali și meșteri populari cu o ofertă bogată de produse locale, de la decorațiuni artizanale la o gamă variată de produse specifice pentru masa festivă.

Târgul de Paște din Satu Mare vine cu multe surprize și elemente de noutate ce se vor încadra într-un decor viu și colorat care marchează apropierea sărbătorii. Le pregătim copiilor multe, multe surprize, amintind aici îndrăgita întâlnire cu iepurașii.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și cu Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.