
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține în premieră la Satu Mare Spectacolul Extraordinar SĂPTĂMÂNA PATIMILOR.
Structurat ca o propunere de introspecție și de redescoperire prin sunet a înțelesurilor universale ale Săptămânii Mari, repertoriul Corului Madrigal invită publicul să întâmpine Paștele cu o serie de 13 compoziții de factură spirituală, românești și universale. Spectacolul este completat prin scenografie și imagine, dar și prin texte sacre din Evangheliile Noului Testament, aduse pe scenă de actorii Marius Tudeanu și Theo Marton.
SĂPTĂMÂNA PATIMILOR
24 aprilie 2024 | 19:00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Satu Mare
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
Corurile de copii din Programul Național Cantus Mundi
Dirijor – ANNA UNGUREANU
Invitați: MARIUS TURDEANU și THEO MARTON
Regia și scenariul – EMIL PANTELIMON
Scenografia – VLADIMIR TURTURICA
Design lumini – MIRCEA MITROI
Video mapping – DORIN POPOVICI
Parteneri instituționali: Senatul României, Institutul Cultural Român, Institutul Național al Patrimoniului, Televiziunea română, Compania Națională Aeroporturi București, Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București, UNIMIR, USAMV Cluj-Napoca, Vinea Apoldia Maior, JTI România, Centrul de Cultură Arcuș, Federația Română de Fotbal, Clubul Sportiv Rapid București, Policolor, Carpatina, Casa Corpului Didactic
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Antena 3 CNN, Bookhub, Ediția de dimineață, Euronews Romania, Europa FM, Itsy Bitsy, Kanal D, Kanal D2, Leviathan, Munteanu, Observator cultural, Prima TV, Radio București FM, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Trinitas TV, TVR Cultural, Zile și Nopți