Medalie de bronz pentru Alex Oroian la Naționale de spadă

Spadasinul Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare, Alex Oroian a obținut joi, 04 aprilie 2024, medalia de bronz la Campionatul Național de seniori, individual.

Competiția s-a desfășurat în Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare.

Sătmăreanul nostru a început în grupe cu cinci victorii și o înfrângere, iar pe tabloul principal s-a calificat până în sferturi, unde l-a avut ca adversar pe colegul său de la club, Adrian Dabija. După un asalt spectaculos și echilibrat Alex a câștigat cu o singură tușă (15–14). În semifinală însă a fost învins de Lucian Ciovică (CSU Craiova), care la sfârșitul competiției a obținut medalia de argint.

Dabija s-a clasat pe locul 5, iar Tudor Surducan, care a avut o evoluție de excepție în grupe, calificându-se pe locul doi al tabloului principal, a fost eliminat în optimi, fiind învins de către Mihai Bigea (CSU Craiova), scor 15–13! Tudor s-a clasat pe locul 9.

Amintim că Alex Oroian a ajuns anul trecut până în finală, fiind învins de Andrei Timoce (CSU Târgu Mureș).

Vineri vor urma întrecerile pe echipe, unde CSM Olimpia Satu Mare este deținătoarea titlului, câștigând ultimele șase ediții. În 2023 echipa formată din Dabija, Szép, Adrian Szilagyi și Oroian a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

În acest an CSM Olimpia va fi reprezentată cu două echipe. Pentru acest concurs sunt înscrise în total 13 echipe.

Sâmbătă și duminică competiția continuă cu întrecerile individuale și pe echipe la feminin.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.