INSCOP: Două treimi dintre români sunt pesimiști în ceea ce privește direcția României


Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în februarie 2024, peste două treimi dintre români sunt pesimiști cu privire la direcția țării și a lumii.

Metodologie: Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda agenției de știri News.ro. Datele au fost culese în perioada 22 – 29 februarie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Direcția țării
25.5% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție bună (față de 20.8% în 2022), în timp ce 70.1% sunt pesimiști în legătură cu viitorul țării (față de 74.5% în 2022). 4.3% reprezintă ponderea non-răspunsurilor (față de 4.7% în 2022).
Cred în proporții mai mari decât media că țara merge într-o direcție bună votanții Alianței PSD-PNL, tinerii de 18-29 de ani, persoanele cu venituri mari și foarte mari și angajații la stat.

Direcția lumii
24% dintre participanții la sondaj cred că lumea se îndreaptă într-o direcție bună (față de 24.2% în 2022), în timp ce 70.6% sunt de părerea contrarie (68.9% în 2022). 5.4% nu știu sau nu răspund la această întrebare (față de 6.9% în 2022).
Cred în proporții mai mari decât media că lumea merge într-o direcție bună votanții AUR, tinerii de 18-29 de ani, persoanele cu venituri foarte mari.

Evoluție calitatea vieții  – comparație trecut
Întrebați cum își văd viața din prezent în comparație cu acum 5 ani, 36.9% dintre respondenți apreciază că este ”mai bună” (față de 29.3% în 2022), în timp ce 60.4% spun că este ”mai grea” (față de 68.9% în 2022). Nu știu sau nu răspund 2.6% din cei intervievați (față de 1.8% în 2022).
Cred în proporții mai mari decât media că viața este mai bună în prezent decât în urmă cu 5 ani, votanții Alianței PSD-PNL, persoanele cu vârsta de 18-44 de ani, persoanele cu educație superioară, cele cu venituri mari și foarte mari.

Evoluție calitatea vieții  – proiecție viitor
44.4% dintre români consideră că peste 5 ani viața lor va fi mai bună decât în prezent (față de 43.2% în 2022), în timp ce 46.2% cred că va fi mai grea (față de 46.6% în 2022), iar 9.4% nu știu sau nu răspund (față de 10.2% în 2022).
Cred în proporții mai mari decât media că viața va fi mai bună peste 5 ani decât în prezent votanții AUR, tinerii de 18-29 de ani, persoanele cu educație superioară, gulere albe, și cele cu venituri mari și foarte mari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.