Vine un nou val de ninsori. Temperaturi până la -17 grade

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru următoarele zile.

“Duminică dimineață am avut valori de temperatură minimă sub pragul gerului, în partea de centru, nord, est și sud a țării, cu cea mai mică valoare la Făgăraș, -18 grade Celsius.

Tendința pentru următoarele zile nu este de încălzire, poate în jurul mediilor multi-anuale, pe parcursul zile însă, nopțile și diminețile vor rămâne în continuare reci, iar în partea de sud, centru, est, dar și în partea de nord a țării, local va continua să fie ger.

Valorile de temperatură vor fi în continuare sub -10 grade în aceste regiuni.

Cu alte cuvinte, duminică noapte vom avea valori de temperatură cuprinse între -13 grade și -3 grade Celsius, cu valori mai mici în depresiunile Carpaților Orientali, până spre -16, -17 grade.

Și pentru luni noapte, valori de temperatură sub ceea ce ar trebui să avem în această perioadă.

Vreme în continuare rece, atât pe parcursul dimineților, cât și noapte, iar ziua vreme normală din punct de vedere termic, cu maxime între 2-5 grade”, a anunțat meteorologul ANM, Raul Ilea, la postul de televiziune Antena 3 CNN.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.