Dan Negru, cunoscutul prezentator TV, a împărtășit recent experiențele sale din SUA, unde a plecat cu anumite concepții despre mașinile electrice și plata cu cardul, considerate a fi la modă în țările occidentale. Cu toate acestea, realitatea pe care a întâmpinat-o acolo l-a surprins.
Negru a declarat: „Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj, credea Creangă. Așa am pățit și eu zilele astea. Toată lumea în România se pricepe la mașini electrice și la cash, dispariția cash-ului și apariția mașinilor electrice”. Acest comentariu a fost făcut în ultimul său video postat pe pagina de Instagram.
În Los Angeles, Negru a observat că mașinile electrice nu sunt atât de răspândite pe cât se credea. El a povestit: „Am căutat în zilele astea mașinile electrice, pentru că toată lumea mi-a spus: «în țările civilizate nu mai găsești decât mașini electrice» și America cum să nu fie o țară civilizată? N-am găsit. M-am uitat în stânga, în dreapta, le-am numărat pe degete. Ia uite, doar hardughii din astea, mașini electrice aproape deloc. Ba mint, am găsit una în centrul orașului Los Angeles, trasă pe dreapta în mijlocul intersecției. Mașina lui rămasă fără baterie a lăsat-o acolo, în mijlocul intersecției”.
Referindu-se la ipoteza dispariției banilor cash, Negru a avut parte de o altă surpriză. La o benzinărie, a descoperit că plata cu bani gheață era nu doar acceptată, dar și încurajată. „Am plecat mai departe, pentru că m-am trezit spre seară cu o problemă și mai mare, dispariția cash-ului. Am ajuns cu mașina în benzinărie. Toată lumea mi-a spus: «Să nu te duci în America cu bani cash! N-o să ți ia nimeni! Toată lumea în țările civilizate funcționează pe carduri». Când am ajuns la benzinărie mi-au spus: «Cash sau card? Cash-ul e mai ieftin, cardul e mai scump. Dacă ai cash, îți dăm discount, dacă n-ai cash îți dăm mai scump». N-am mai înțeles nimic”.
În concluzie, Negru a revenit la gândul exprimat la începutul relatării sale: „sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj”.
View this post on Instagram
