La 27 decembrie 1784, în pădurea Scoruşet din Munții Gilău, Horea și Cloșca, liderii răscoalei țărănești transilvănene din 1784-1785, au fost capturați datorită trădării pădurarului Anton Melzer din Abrud. Răscoala, inițiată în toamna lui 1784 de către moții din Munții Apuseni, s-a răspândit rapid în majoritatea Transilvaniei, anticipând cu cinci ani principiile Revoluției Franceze din 1789, care promova „libertate, egalitate, fraternitate”. Cererile răsculaților, conduse de Horea, Cloșca și Crișan, erau mai ales sociale, solicitând abolirea iobăgiei și a claselor nobiliare care impuneau constrângeri feudale asupra românilor. Revolta a luat, de asemenea, forme de luptă națională împotriva nobilimii maghiare, care suprima majoritatea românească din Transilvania. După ce răscoala s-a răspândit în aproape tot Ardealul, a fost înăbușită brutal de nobilii maghiari și armata imperială habsburgică. În decembrie 1784, Horea a decis să înceteze lupta și să se ascundă în pădurile din jurul satului său natal, Albac, până în primăvara lui 1785 pentru a relua revolta în Apuseni. El și Cloșca au fost capturați, după cum am menționat, în pădurea Scorușet lângă Albac. La o lună după capturarea lor, a fost prins și Crișan, cel de-al treilea lider. Toți au fost închiși la Alba Iulia, unde Horea și Cloșca au fost executați prin tragere pe roată, iar Crișan s-a sinucis în temnița din Alba Iulia.