Centru logistic și hală frigorifică construite la Halmeu

Prefectul Radu Roca , alături de directorul de Cancelarie, Radu Iancu a participat azi la conferința de închidere a proiectului ROHU391 INTERLOGISTICS și inaugurarea Centrului logistic Halmeu.

Evenimentul a avut loc la sediul Centrului logistic, în cadrul conferinței au fost prezentate rezultatele proiectului derulat de comuna Halmeu, în parteneriat cu Primăria orașului Ajak (Ungaria) . Este vorba despre Proiectul ROHU391 INTERLOGISTICS „Logistică transfrontalieră: parteneriat în cooperare în domeniul ocupării forței de muncă““, finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România-Ungaria.

Prin acest proiect a fost construită o hală frigorifică și un centru logistic de o suprafață de 543,22 mp în Ajak , respectiv un centru logistic de o suprafață de 1480 mp la Halmeu pentru depozitarea produselor agricole recoltate din zona comunei Halmeu.

”Este un moment important pentru producătorii agricoli din zonă. Odată cu inaugurarea Centului logistic Halmeu și a halei frigorifice , apar oportunități de depozitare în condiții excelente a legumelor și fructelor cultivate de-a lungul sezonului”- a declarat prefectul Radu Roca.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.