Ideea că plantele, care sunt formate din rădăcini, tulpini și frunze, ar putea avea inteligență sau constiinta este respinsă, de obicei, din start. Însă oamenii de știință au dezbătut intens această idee timp de zeci de ani.

În urma unui studiu recent, în care s-a încercat găsirea unui răspuns definitiv la această întrebare, s-a concluzionat că plantele nu posedă o formă de inteligență, deoarece unele caracteristici fizice fundamentale care există la animalele conștiente lipsesc în cazul plantelor.

Speciile de animale conștiente au o rețea de procesare a informațiilor formată din celule nervoase, dispuse în ierarhii complexe, care converg într-un creier. Pe de altă parte, plantele nu au celule nervoase şi cu atât mai puțin un creier.

Dacă presupunem că inteligența trebuie să se bazeze pe caracteristici fizice similare cu ale noastre, putem înţelege într-adevăr modul cum funcționează cu adevărat plantele?

Plantele au sisteme fizice foarte diferite de ale noastre şi cu toate acestea reacţionează la schimbările din mediul lor înconjurător. Ele folosesc o rețea complicată de semnalizare pentru a-şi coordona modul cum diferitele lor părți conlucrează împreună.

Această caracteristică se extinde chiar și la alte organisme cu care plantele colaborează, cum ar fi ciupercile. S-a sugerat că un astfel de sistem ar putea fi dovada existenţei unei forme de constiinta.

Se ştie de multă vreme că semnale electrice asemănătoare cu cele care transmit informațiile în celulele nervoase au fost observate și în cazul plantelor. În consecinţă, s-ar putea ca acestea să reproducă funcțiile sistemului nervos al unui animal.

Complexitatea creierului uman se datorează interconexiunilor dintre nervi și semnalele chimice prin intermediul cărora informațiile sunt transmise de la o celulă nervoasă la alta.

Nu există dovezi conform cărora semnalele chimice și electrice din plante au acelaşi rol, dar putem presupune existenţa unei rețele complexe de comunicații care să funcţioneze într-un mod diferit?

Unele semnale electrice pot circula prin plante urmând sistemul lor vascular, iar forma plantei și a sistemului său vascular reprezintă o adaptare la caracteristicile de mediu. Celulele din sistemul vascular al plantelor au interconexiuni structurale care ar putea transmite semnale într-un mod complex și variat.

De asemenea, semnalele propriu-zise par să fie complexe, unele dintre acestea acţionând ca declanșatoare care stimulează formarea unor modele electrice distinctive. În consecinţă, semnalele electrice din plante ar putea transmite și prelucra informații. Problema este că, din păcate, nu putem confirma faptul că aceasta este într-adevăr funcţia lor.

O excepție este Dionaea muscipula, o plantă carnivoră care își prinde și își digeră prada, în general insecte, cu ajutorul unor frunze având rol de capcane. Din acest motiv planta mai este cunoscută și sub numele de Capcana lui Venus (Venus Flytrap).

În interiorul fiecărei capcane există nişte fire minuscule, similare unor antene, care acționează ca nişte senzori. La fiecare artingere ele generează un impuls electric. Două impulsuri determină închiderea rapidă a capcanei, iar la trei impulsuri capcana se închide și mai mult pentru a zdrobi și digera prada.

Dacă comparăm plantele cu organismele în care se manifestă procese mentale similare cu ale noastre, mai putem recunoaște o formă de conștiință diferită de a noastră?

Filosoful Ludwig Wittgenstein a spus : „Dacă un leu ar putea vorbi, nu l-am înțelege”. În consecinţă, cât de ciudate şi de neînţelese ar fi „gândurile” unei plante pentru noi?

Plantele reacţionează, cu siguranță, la schimbările din mediul lor într-un mod complex și variat. Ele răspund la sunete și produc substanțe chimice defensive atunci când „aud” omizile mestecând.

Floarea-soarelui urmărește Soarele în fiecare zi şi „își aminteşte” unde va răsări acesta în fiecare dimineață, pregătindu-se pentru a-l saluta în timpul nopții. De asemenea, copacii dintr-o pădure se coordonează între ei pentru a-şi optimiza expunerea la lumină.

Toate acestea sunt simple reacţii predeterminate sau acest „comportament” necesită ceva similar inteligenței noastre?

Poate că inteligența necesită într-adevăr un singur centru de comandă pentru a analiza semnalele de intrare și a decide acțiuni, iar creierul uman este singurul care poate crea constiinta complexă. Într-adevăr, unele definiții ale conștiinței presupun o identitate centrală conștientă de ea însăși.

Sunt posibile astfel de lucruri fără creier?

Putem presupune că constiinta apare spontan ca urmare a existenţei unor rețele de interacțiuni în sistemele complexe? Nu avem dovezi în acest sens, dar ştim că plantele pot utiliza rețele complexe de semnale pentru a colecta și retransmite informații.

O conştiinţă care nu necesită un creier ar fi ciudată şi de neînţeles pentru noi. Aceasta ar fi distribuită într-o federație de celule cooperante, mai degrabă decât să fie controlată de un singur centru de comandă.

„Noi”, mai degrabă decât „Eu” .

În cele din urmă, toate acestea ar putea reprezenta doar o problemă de semantică. Autorii Lynn Margulis și Dorion Sagan au afirmat că : „În cel mai simplu sens, conștiința este o conștientizare (are cunoștință) despre lumea exterioară”. În acest sens, conştiinţa ar fi universală, caracteristică tuturor vietăţilor şi numai natura experienţei ar fi diferită.

Experiența de a fi o plantă sau a face parte dintr-o federație de celule vegetale ar fi complet diferită de a noastră și încercarea de a găsi termeni comuni pentru a le descrie pe ambele este poate inutilă.