Protest la Casa de Pensii Satu Mare

Nemulțumirile provin din faptul că:

– au condiții  necorespunzătoare de muncă;

– gestionează peste 75000 de pensionari,  86045 de dosare de pensii, cu personal insuficient, pentru un volum enorm de lucru, cu doar 56 de persoane,  la o activitate complexă, cu multe modificări legislative, cu aplicații informatice inadecvate, în sensul că, sunt greu funcționale și  totodată constituite pe mai multe legi;

– salarizarea care nu s-a actualizat de 7 ani, în condițiile în care în restul instituțiilor publice au constant majorări salariale, existând multe discrepanțe salariale în sistem.

De data aceasta protestul a durat o oră respectiv de la ora 10 la ora 11, cu  intenția de a continua și în celelalte zile, chiar cu  perturbarea activității,  angajații fiind foarte nemulțumiti de faptul că, nu le sunt auzite doleanțele care au fost manifestate și simbolic prin afișaj la sediu și prin prezență fizică: ,,Mereu sacrificați, niciodată apreciați”; ,, Unde este salarizarea unitară? ”;,,Aceleasi legi, aceeași funcție, aceeași salarizare”; ,, Vrem C.J.P.-uri rezolvate ca la Sănătate”.

,,Angajații C.J.P. Satu Mare doresc eliminarea inechităților generate de clasa politică, care tot face promisiuni, neconcretizate la nivel de trai” au spus participanții la protest.

De asemenea ei sunt nemulțumiți că sunt ignorați, deși au făcut un protest și în luna octombrie. Alți angajați ai altor instituții, care au protestat ulterior, au primit aceste majorări salariale  deși activitatea de la Casa de Pensii este la fel de importantă, referindu-se atât la pensionarii cât și asigurații județului nostru.

Ca urmare se gândesc și la măsuri  mai drastice în zilele următoare, chiar  la întreruperea activității legate de public și chiar la întreruperea plății pensiilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.