Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită. Anunțul a fost făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Cei aproximativ 2 milioane de beneficiari ai voucherelor pentru energie le vor putea utiliza și peste iarnă.

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită până la data de 31 martie 2024. Acestea pot fi utilizate pentru plata facturilor până la primăvară.

Inițial, termenul era de 31 decembrie 2023. În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene, a fost obținut acordul prelungirii valabilității cardurilor de energie.

”Am prelungit valabilitatea voucherelor de energie până la 31 martie 2024. Am formalizat adoptarea acestei măsuri, astfel încât beneficiarii, familiile vulnerabile, gospodăriile vulnerabile să poată să plătească facturile la energie din aceste vouchere până la 31 martie 2024. Termenul iniţial era 31 decembrie 2023″, a precizat Câciu.

Ajutoarele primite pe cardurile de energie pot fi utilizate pentru a achita facturi la energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, dar și pentru orice alte materiale de încălzire ce pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.