Care este diferenţa între ţuică şi pălincă ?

Oltenii cred că pălinca ardelenilor a fi bună, dar periculoasă, în timp ce ardeleni cred că țuica e gustoasă, dar prea slabă, ca și cum ai bea apă de ploaie.  

Dar puțini sunt cei cunosc diferențele semnificative dintre țuică și pălincă. Ne-am obișnuit să credem că denumirile lor au legătură cu concentrația alcoolică, dar lucrurile nu stau chiar așa.

Silviu Zetea este primul român care a îmbuteliat țuica după Revoluție și unul dintre cei mai mari producători de pălincă artizanală din România. El a explicat pentru calatorinbascheti.ro care este diferența dintre cele două băuturi alcoolice.

Contrar credinței populare, nu este vorba despre tărie, așa cum crede toată lumea, ci despre materia primă.

Țuica este produsă exclusiv din prune, indiferent de ce concentrație de alcool are sau prin ce metodă este distilare.

”Diferența e dată de materia primă și nu de tărie, așa cum greșit se crede în popor. Țuica prin definiție e cea care este produsă exclusiv din prune, indiferent de gradul de alcool, indiferent de metoda distilării. Metoda distilării are ca singur scop: rafinarea băuturii. Astfel, e greșit să spunem am o țuică de mere, cum și să spunem am o țuică de prune, pentru că e pleonasm. Singura situație în care e corect să spunem am o țuică de prune este atunci când specificăm tipul prunelor folosit. E corect să spunem am o țuică de prune bistrițene, dar nu că am o țuică de prune”, explică Zetea.

De cealaltă parte, pălinca este băutura obținută prin distilarea oricăror alte fructe, fie că vorbim despre mere, pere, cireșe, gutui.

Și dacă te întrebi ce este horinca, atunci trebuie să afli că aceasta este denumirea regională folosită pentru țuică și pălincă în Maramureș și unele părți din Țara Oașului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.