Copii, în vizită la Pompieri (Foto)

Elevi din clasele primare ale Școlii Gimnaziale ” Dr. Vasile Lucaciu” Satu Mare și preșcolari ai Grădiniței “Draga Mea” Satu Mare și-au început săptămână prin recunoașterea particularităților în domeniul meseriilor.

Astfel, încă de la orele dimineții, harnici cum îi știm, ne-au călcat pragul și s-au lăsat conduși de către pompierii Detașamentului Satu Mare.

Autospecialele de stingere sau cele cu modul de descarcerare, barca pneumatică și accesoriile din dotare, au fost admirate, probate ba chiar “de luat acasă” , de către micii vizitatori.

Pe lângă cele amintite mai sus, un punct important pe care pompierii au ținut să-l atingă s-a concentrat pe măsurile și regulile de comportare care trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.

Începând de astăzi, peste 100 de copii vor recunoaște cu siguranță particularitățile meseriei de pompier. Cu o completare facută cu maximă seriozitate de către un mic cetățean aflat în vizită: “Meseria voastră e cu sclipici, e peste tot sclipici de la apa de pe autospeciale…”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.