Explozie la Negreşti-Oaş – Simulare (Foto)

Astăzi, 17 octombrie, Secția de Pompieri Negrești-Oaș, a desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, de tip Livex (live exercise), având ca temă – gestionarea situațiilor de urgență generate de avarii, incendii, explozii la operatori economici, din zona de competență.

Profilul de activitate a operatorului economic unde a avut loc exercițiul este producția și comercializarea articolelor de încălțăminte.

Pe parcursul simulării situației de urgență a fost mobilizat un efectiv de 10 pompieri militari sub comanda și monitorizarea domnului sublocotenent Mihalca Dan, adjunct comandant secție, cu următoarea tehnică de intervenție: două autospeciale de stingere cu apă și spumă de capacitate medie și mare.

Exercițiul de conducere în teren a avut ca și scenariu interveniția pompierilor pentru localizarea, limitarea și lichidarea unui incendiu produs la nivelul acoperișului clădirii de producție.

Totodată, echipajele prezente au acționat și pentru limitarea propagării incendiului la un rezervor G.P.L, aflat în vecinătatea clădirii.

Prin desfășurarea acestui exercițiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a urmărit perfecționarea deprinderilor personalului participant în domeniul situațiilor de urgență, cu accent pe verificarea modului de acțiune și folosirea mijloacelor tehnice din dotare, în scopul îmbunătățirii timpului de răspuns în situații limită și eficientizării misiunilor de stingere și salvare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.