Metoda folosită de unii români ca să nu plătească la restaurant

Comisarii protecției consumatorilor avertizează în privința unei noi metode folosite de unii clienți care nu vor să-și plătească comanda la restaurant. Mai exact, aceștia mănâncă trei sferturi din porții și mai apoi pun în farfurii păr, unghii sau muște pentru a avea motive să facă reclamații.

Situația a fost prezentată de către comisarul şef adjunct al Protecției Consumatorilor Buzău, Cornelia Galer. Potrivit acesteia, sunt consumatori care merg la restaurant cu pliculețul cu păr, unghie sau muscă, mănâncă trei sferturi din porție și apoi „pun din pliculeț ce trebuie”.

Cornelia Galer a spus că, deşi de cele mai multe ori sunt întemeiate reclamațiile, există persoane care folosesc acest instrument pentru a beneficia gratuit spre exemplu de o masă la restaurant.

„De regulă se dovedesc întemeiate aceste reclamaţii. Sunt şi unele neîntemeiate. Ca să înţelegem aşa cam ce se întâmplă în piaţă, s-a format deja o clasă de consumatori care trăiesc neplătind.

Asta am constatat-o noi pe parcursul ultimilor ani de cercetări a reclamaţiilor, adică de regulă sunt persoane tinere care au asupra lor pliculeţe cu fir de păr, unghie, muscă, vierme sau mai ştiu eu ce, se duc în restaurante sau pe terase, comandă, mănâncă jumătate sau trei sferturi, pune acolo din pliculeţ ce trebuie, face poză, face reclamaţie”, a mai precizat Cornelia Galer, potrivit Agerpres.