Bătut în faţa unui bar

La data de 28 septembrie, în jurul orei 19.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 49 de ani ar fi fost agresat fizic de o persoană necunoscută, în fața unui bar din municipiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, identificând la fața locului victima, care a fost transportată la Spitalul Județean Satu Mare, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Persoana care a comis fapta a părăsit locul producerii incidentului, dar a fost identificată la scurt timp, fiind vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Satu Mare. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violenț.