Retrospectiva week-end-ului

În sfârșitul de săptămână care tocmai s-a încheiat, peste 140 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare  au asigurat măsuri de ordine publică la evenimentele cultural-artistice și sportive, organizate în spațiul public.

De asemenea, jandarmii  au acționat zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, independent și în sistem integrat.

În acest weekend au existat situații în care am luat măsuri legale sancționatorii. 6900 de lei reprezintă valoarea totală a amenzilor aplicate de echipajele de jandarmerie în acest sfârșit de săptămână, cele  18 sancțiuni contravenționale vizând în principal tulburarea ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, provocarea de scandal, adresarea de injurii, precum și alte fapte prevăzute de legislația în vigoare.

Continuăm să ne îndeplinim atribuțiile cu responsabilitate, asigurând ordinea și liniștea publică și suntem permanent alături de cetățeni, pentru siguranța acestora.