Cuvântul românesc „sarma” este împrumutat din limba turcă – sarmak, unde are sensul „a înfășura, a înveli”. Este posibil și din cuvântul intermediar sârbesc cарма / sarma: „sarma”.
Acest produs culinar este cunoscut, cu aceeași denumire, în mai multe țări din apropierea bazinului răsăritean al Mării Mediterane: Turcia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Palestina, Iordania, Siria, Liban, Grecia, Cipru, Ucraina dar și în Republica Moldova. În Bucovina și în Moldova sarmalele sunt uneori numite găluci („găluști”, „găluște”). Tot sarmale se mănâncă și în țări precum Italia, Germania, Suedia, Norvegia, Rusia, Azerbaigean, Kazahstan, Kirghistan, Uzbekistan și chiar Irak, cunoscute sub alte denumiri.
Paternitatea sarmalelor este revendicată în prezent de trei state: Turcia, Grecia şi Albania, în ultimele două fiind folosite frunzele de viţă în locul foilor de varză. Iată de unde disputa europeană! Probabil că este greu de decis cine ar putea fi inventatorii sarmalei. Procedeul de înfășurarea a cărnii în diferite frunze a fost și este clar folosit de popoarele de pe întregul mapamond, doar că în părțile noastre, ale Europei, este un fel de mâncare mult utilizat, iar Turcia este considerată de cei mai mulți drept țara de origine a sarmalei.
În Romania, sarmalele cu mămăligă sunt considerate mâncare tradițională, specifică acestor locuri, ne mândrim cu ea și o consumăm cu poftă! Trebuie doar să nu uităm că porumbul este originar din America Centrală (Mexic) și a fost descoperit de europeni la sfârșitul secolului 15, începutul secolului 16. Așadar… mămăliga este clar de împrumut!
“Bucătăriile lumii sunt înrudite, iar preparatele sunt nu atât naţionale, sau etnice, cât regionale. Sarmaua reprezintă poate cel mai clar exemplu despre cum istoria, comerţul, cultura şi gastronomia sunt legate unele de altele. Este interesant de văzut cum o civilizaţie, cea otomană, a putut propune şi răspândi un preparat tuturor ţărilor cu care a intrat în contact, indiferent că a fost vorba despre război, comerţ sau schimb cultural.”( obiectiv.info)
În România există și o “Odă a sarmalei” scrisă de Păstorel Teodoreanu
“Cum s-ar defini sarmaua?
Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…
Potpuriu de porc și vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălțat în cerul gurii.
O cochetă care-și scaldă trupu-n sos și în smântână
și se înfășoară-n varză ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roșu și-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu și un strașnic adversar
pentru tot ce e dieta sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatara principală ține-n spațiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini .. sarmaua !!!”.