Înfrângere dureroasă, nemeritată în meciul contra sighetenilor (Foto)

Echipa de fotbal a  Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a suferit prima înfrângere în acest sezon a  campionatului ligii a 3-a, după un meci jucat pe teren propriu împotriva CSM-ului din Sighetu Marmației, scor 1–3.

Personajul principal al meciului a fost arbitrul de centru, Vladimir Andrei Nagy din Măhăceni, județul Alba, care a venit parcă cu temă de casă să-i execute pe jucătorii echipei noastre.

Centralul a arătat cartonaș galben golgheterului nostru, Moussa Samake încă din minutul 4 al jocului, pentru un presupus atac imprudent, în careul sighetenilor. 25 de minute mai târziu a venit al doilea cartonaș galben pentru malinezul Samake. Acesta a fost eliminat pentru o presupusă simulare în careul oaspeților.

Până la eliminarea atacantului nostru, interesant e că centralul i-a arătat galbenul și atacantului Andrei Pop, care aflat pe banca de rezerve a protestat la deciziile arbitrului, iar antrenorul Cosmin Iuhas „a scăpat” doar cu o avertizare verbală, tot pentru proteste.

Intimidați, și cu un om în minus, jucătorii CSM Olimpiei nu au mai avut aceeași luciditate în joc. A lipsit și vârful de lance, Samake iar de aici multele erori…

Cât despre joc: Raul Vidăsan a avut prima șansă încă din minutul 1, apoi în urma unor greșeli în apărare CSM Sighetu Marmației a reușit să deschidă scorul din minutul 7 .

În prima repriză, la scorul de 0–1, în inferioritate numerică băieții noștri au avut puterea să revină, și înainte de pauză au egalat: după o minge câștigată la centrul terenului căpitanul Zsiga Ervin l-a angajat pe Viorel Chinde, care rămas singur cu portarul a marcat golul de 1–1.

În repriza a doua Mansour a făcut diferența cu reușitele din minutele 51 și 54 și a închis tabela de marcaj la 1-3.

Băieții noștri au atacat, Adam Abdul-Wahab a zguduit și bara porții adverse dintr-o lovitură liberă. În minutul 90 Vladimir Andrei Nagy a mai ieșit încă o dată în evidență refuzând un penalty clar gazdelor la un fault asupra lui Alex Mărieș, agățat de Cătălin Șofroni. Mijlocașul nostru a văzut la rândul el cartonaș galben, pentru simulare…

Meciul s-a terminat cu scorul de 1–3, iar CSM Olimpia se menține pe locul doi al clasamentului seriei a 10-a, însă ecartul față de liderul SCM Zalău a crescut la cinci puncte.

Sâmbăta viitoare va urma un nou joc pe teren propriu împotriva echipei Lotus Băile Felix, care după victoria contra celor de la SC Olimpia MCMXXI a egalat la puncte formația noastră, urcând pe locul trei.

Declarația antrenorului Cosmin Iuhas

„Felicit băieții pentru atitudine. Mulțumim spectatorilor pentru susținere. Despre fotbal nu putem vobii după acest joc, sau cel puțin eu nu pot să vorbesc despre fotbal.”

LIGA 3, SERIA 10, ETAPA 5

CSM Olimpia Satu Mare – CSM Sighetu Marmaţiei 1–3 (1–1)

Marcatori: Viorel Chinde 44, respectiv Ianis Negruț 7, Gueye Mansour 51, 54.

Eliminat: Moussa Samake 30 (CSM Olimpia Satu Mare)

CSM Olimpia Satu Mare: Denis Moldovan – Raul Apai, Mihăiță Mureșan, Paul Copaci (80, Süveg Nándor), Adrian Micaș (46, Răzvan Prodan), Raul Vidrășan (58, Andrei Pop), Adam Abdul-Wahab, Pop Nándor, Viorel Chinde, Zsiga Ervin (58, Alex Mărieș), Moussa Samake.

Antrenor: Cosmin Iuhas. Director tehnic: Florin Fabian.