Accident grav între două autocare şi un TIR (Foto)

Un accident în care au fost implicate două autocare şi un TIR a avut loc vineri dimineaţă pe E70, între localităţile Bujoreni şi Prunaru, fiind activat Planul roşu de intervenţie, anunţă ISU Teleorman.

„Din informațiile primite, în accidentul rutier au fost implicate 18 persoane, 4 dintre acestea, 2 adulți și 2 minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Unul dintre minori a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, iar celelalte 3 persoane au fost transportate cu ambulanțele la spitalul din Alexandria. Victimele sunt conștiente, cooperante și prezintă diverse traumatisme”, transmite ISU. Planul roșu de intervenție a fost dezactivat. ACTUALIZARE 09:42 Patru persoane rănite în acest accident au fost duse, până acum, la spital.

Conform sursei citate, în sprijinul forţelor din teren, a fost solicitat şi un elicopter SMURD. Din cadrul ISU Giurgiu se deplasează la locul accidentului o autospecială de transport victime multiple şi două echipaje SMURD.

De asemenea, de la nivelul ISU Bucureşti-Ilfov au fost suplimentate forţele de intervenţie cu o ambulanţă SMURD cu medic şi o autospecială pentru transport victime multiple.