Pixul, indiferent că vorbim de cel cu pastă sau gel, a fost inventat în 1888 de americanul John J. Loud. Opera sa nu a fost comercializată, iar brevetul pe care l-a obținut a expirat în cele din urmă.

Pixul pe care noi îl folosim în prezent a fost inventat ceva mai târziu, mai exact în anul 1938, de ungurul László József Bíró. El lucra ca jurnalist și artist și a observat că cerneala pe care o folosea la imprimarea ziarelor se usca mult mai repede decât cea a unui stilou clasic. Mai mult, cerneala pentru tipar era mult mai rezistentă la contactul cu apa în comparație cu cerneala.

Cerneala de tipar era mult prea groasă şi avea o compoziţie păstoasă care o împiedica să se scurgă de-a lungul peniţei dacă ar fi fost introdusă în rezervoarele stilourilor. Jurnalistul a proiectat un fel de peniţă tubulară care avea în vârf o bilă de dimensiuni foarte mici, bilă care odată ce pixul era presat pe hârtie pentru a scrie, bila se rotea în jurul vârfului întinzând pe hârtie cerneala cea păstoasă.

László József Bíró şi-a aplicat patentul în Argentina, pe data de 10 iunie 1943. Patentul pixului a fost cumpărat de British Royal Air Force care avea nevoie de instrumente de scris pentru piloți. Britanicii voiau un instrument a cărui cerneală să nu explodeze în carlinga avionului dacă pilotul zbura la altitudini ridicate.