Cu toţii am învăţat la şcoală despre Menumorut, unul dintre primii voievozi ai perioadei prestatale ai ţărilor române, cel mai adesea fiind aşezat alături de Gelu şi Glad. Cine a fost însă acest voievod, care avea stăpânire şi peste ţinuturile Sătmarului acelor vremuri. Vă propunem să intrăm în lumea de început de ev mediu şi să aflăm povestea lui Menumorut, aşa cum este ea descrisă în cronicile medievale timpurii.

Menumorut este considerat unul dintre primii voievozi cunoscuţi în istoriografia românească. Deşi i s-a atribuit mult timp o origine autohtonă, cronicile medievale îl descriu ca fiind de neam turanic şi stăpânind peste o populaţie amestecată, de români, slavi şi turcici.

Menumorout, Gelou, Glad sau Ahtum au fost prezentaţi generaţiilor întregi de elevi şi studenţi drept adevăraţi întemeietori ai statalităţii româneşti în Transilvania şi cea mai bună dovadă a prezenţei româneşti în această regiune înainte de sosirea triburilor maghiare. Numele lor apar inclusiv în vechile cronici medievale, iar cel despre care se găsesc cele mai multe referinţe este Menumorut.

Studiile mai recente dar şi o privire mai atentă asupra cronicii maghiare care îi pomenesc numele şi faptele indică o origine controversată a acestui lider transilvănean dar şi o diversitate etnică a supuşilor săi, intraţi în conflict cu războinicii maghiari revărsaţi în Câmpia Panonică.

Despre Menumorut ca şi despre ceilalţi lideri transilvani din secolul al IX-lea, aflăm de la cronicarul maghiar Anonymus. Acesta a fost un cleric erudit, secretar al regelui Bela, al Ungariei. Nu se ştie cu certitudine care rege Bela, dar se bănuieşte că renumita sa cronică a fost scrisă cel târziu în secolul al XIII-lea. Cronica, care se doreşte a fi prima istorie oficială a ungurilor, se numeşte ”Gesta Hungarorum” (Faptele Ungurilor) şi arată originea mitică a triburilor maghiare, constituirea uniunii tribale sub conducerea lui Almus şi mai apoi Arpad şi în cele din urmă drumul acestora prin trecătorilor munţilor în Câmpia Panonică.

Anonymus, pomeneşte o serie de căpetenii locale atacate de aceşti şefi războinici unguri. Cel despre care se vorbeşte cu mai multe amănunte şi mai pe larg, este un oarecare Menumorut sau Menu Morout. Iată ce scrie Anonymus despre zona, pe care Menumorut o stăpânea.

”Ţara însă care este între Tisa şi pădurea Igfon ce este situată înspre Ardeal, de la fluviul Mureş şi până la fluviul Someş a ocupat-o pentru sine ducele Morout al cărui nepot a fost numit de unguri Menumorout”, se arată în cronica lui Anonymus. Specialiştii au identificat acest spaţiu ca fiind cuprins între Tisa, Mureş, Someş şi Carpaţii Occidentali cu reşedinţa într-o cetate numită Biharea sau Byhor. Un teritoriu întins pentru o căpetenie locală din evul mediu timpuriu.

Cel care conducea acest teritoriu, era numit după tradiţia rangurilor nobiliare occidentale, dux, adică duce. Personajul nu ştim cum se numea cu adevărat, adică cum îşi spunea el sau supuşii săi. Ştim de la Anonymus, doar, că era nepotul unui oarecare Morout şi că ungurii îi spuneau Menumorout sau mai apoi ”românizat” Menumorut. În legătură cu numele său au fost emise numeroase ipoteze. Datele sunt însă contradictorii. Prima dată aflăm că este nepotul lui Morout, un nume care după filologii maghiari ar avea o origine moravă, adică a slavilor din ramura vestică şi ar deriva din Moravia. Fiind nepotul lui Morout, s-a avansat ideea că Menumorout ar fi la rândul său slav. Totodată Anonymus dă de înţeles că acest Menumorout ar trăi după o tradiţie a populaţiilor de stepă şi pe deasupra ar avea legătură şi cu un neam numit ”cozar”. ”A fost numit de unguri Menumorout fiindcă avea mai multe soţii şi teritoriul acesta îl locuiau nişte neamuri ce se numesc cozar”, se arată în cronica lui Anonymus.

Pe scurt, Menumorout ar fi de origine chazară, un trib turcic care stăpânea în stepele estice şi care a migrat şi către vest. Mai târziu, în aceeaşi  cronică, Anonymus îi atribuie lui Menumorout şi o altă caracteristică. Mai precis acesta i-ar fi răspuns lui Arpad, liderul triburilor maghiare, cu ”inimă bulgărească”. Cu toate acestea, aici ar putea fi vorba mai mult de o metaforă, iar ”inima bulgărească” să reprezinte de fapt o trăsătură de caracter. Tot de la Anonymus aflăm că acelaşi Menumorout era supus al împăratului bizantin.

În prezent există trei variante puse în discuţie de specialişti. Fie era slav din Moravia, fie turcic, fie valah. Noile opinii, mai ales pe baza numelui îi atribuie origini turcice, fără să existe însă certitudini.

Cronica lui Anonymus dar şi cercetările arheologice din zonă, arată că de fapt Menumorout stăpânea peste un amestec de populaţii, între care evident se distingeau valahii. Din start, Anonymus precizează că pe teritoriul lui Menumorout trăiau şi ”cozarii”, adică turcici.

Aşa cum am amintit mai sus, ducatul lui Menumorut a avut centrul administrativ la Biharia (judeţul Bihor), având şi alte puncte fortificate importante la Satu Mare (castrum Zotmar) şi Zalău (Zyloc).

Stăpânirea lui Menumorut s-a întins peste Crişana, între râurile Tisa, Someş şi Mureş, fiind o formă de organizare mai veche pe care a acesta a moştenit-o de la înaintaşii săi. Menumorut se declară vasal al împăratului Bizanţului atunci când solii maghiari îi solicită să se supună puterii ducelui ungur Arpad. Iniţial, maghiarii au încercat să îl aducă la supunere pe Menumorut pe cale diplomatică.

„Trimişii lui Arpad (…), Usubuu şi Veluc, (…) sosind în fortăreaţa Byhor, au salutat pe ducele Menumorut şi i-au prezentat darurile pe cari i le trimisese ducele lor. În urmă însă, comunicându-i solia ducelui Arpad, au pretins teritoriul pe care l-am numit mai sus. Iar ducele Menumorout i-a primit cu bunăvoinţă şi încărcându-i cu diferite daruri, a treia zi le-a spus să se întoarcă acasă. Totuşi le-a dat răspunsul, zicându-le: Spuneţi lui Arpad, ducele Hungariei, domnului vostru. Datori îi suntem ca un amic unui amic, cu toate ce-i sunt necesare, fiindcă e om străin şi duce lipsă de multe. Teritoriul însă ce l-a cerut bunei voinţe a noastre nu i-l vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viaţă. Şi ne-a părut rău că ducele Salanus i-a cedat un foarte mare teritoriu, fie din dragoste, cum se spune, fie de frică, ceea ce se tăgăduieşte. Noi însă, nici din dragoste nici de frică, nu-i cedăm din pământ nici cât un deget, deşi a spus că are un drept asupra lui. Şi vorbele lui nu ne turbură inima că ne-a arătat că descinde din neamul regelui Athila, care se numea biciul lui Dumnezeu. Şi chiar dacă acela a răpit prin violenţă această ţară de la strămoşul meu, acum însă graţie stăpânului meu, împăratul din Constantinopol, nimeni nu poate să mi-o mai smulgă din mâinile mele” – Gesta Hungarorum, Anonymus.

Refuzul lui Menumorut de a se supune maghiarilor duce la începerea conflictului militar cu aceştia. În prima fază maghiarii atacă cetatea lui Menumorut de la Satu Mare, unde îl înfrâng, voievodul fiind nevoit să se refugieze în cetatea sa de la Biharia.

„În urmă însă Zobolsu şi Thosu plecând de aci au ajuns la fortăreaţa Satmar. Şi după o luptă de trei zile, asediind fortăreaţa au câştigat victoria şi intrând, a patra zi, în fortăreaţă, pe soldaţii ducelui Menumorout pe cari i-au putut prinde aci i-au legat în lanţuri…” – Gesta Hungarorum, Anonymus.

Ungurii atacă şi cetatea de la Biharia, unde Menumorut a lăsat o garnizoană, el refugiindu-se în pădurea Igfon, mai spre interiorul ţării. După un scurt asediu de douăsprezece zile, cetatea Biharia se predă atacatorilor.

Menumorout cere pacea şi spune Anonymus, ajunge să primească înapoi Biharea după ce îşi dă fiica drept soţie lui Zoltan fiul lui Arpad. Dincolo de legende, istoricul Ion Aurel Pop spune că această cucerire a teritoriului stăpânit de Menumorout a avut loc în trei etape şi nu a fost foarte uşor pentru unguri. În prima etapă, arată Aurel Pop, războinicii unguri atacă teritoriul dintre Er şi Someş, ocupă Sătmarul şi ajung sun Meseş până în zona Zalăului. În a doua etapă, o altă expediţie care o continuă pe cea dintâi este mai puţin fericită pentru unguri. Mai precis, războinicii maghiari sunt înfrânţi la Szeghalom. În sfârşit  a treia expediţie la care participă şi secuii, duce la cucerirea cetăţii Biharea. Nu se ştie cu certitudine însă ce forţe avea Menumorout, cine era soldaţii săi şi mai ales cum erau echipaţi.