Atunci când vrem să avem o respirație proaspătă apelăm cu încredere la o gumă de mestecat. Probabil că din gențile părinților voștri sau din mașină nu lipsește acest produs. De asemenea, gustul este unul plăcut și bun. Însă v-ați gândit vreodată cum a apărut guma de mestecat și cine a inventat-o? Vă spunem noi în cele ce urmează.

Până să apară o formă asemănătoare a gumei pe care o știm astăzi oamenii mestecau fel și fel de substanțe. Se folosea rășină de copac, diferite plante, cereale și chiar ceară de albine. În Grecia Antică oamenii mestecau guma provenită din rășina copacului de mastic, iar indienii mestecau rășină realizată din seva de molid.

În anul 1848, John Bacon Curtis a fost cel care a comercializat prima gumă de mestecat. Ea se numea „The State of Maine Pure Spruce Gum” și era realizată după rețeta indienilor, adică se folosea sevă de molid. Pentru gust se adăugau diferite arome, precum și parafină, care oferea consistența unui cauciuc moale.

Amos Tyler a fost primul care, în 1869, a obținut drept de a pune în fabricație și în vânzare guma de mestecat pe care a inventat-o. Din păcate însă, acesta nu a reușit să o și producă pentru a fi comercializată. Cel care a reușit a fost un dentist din Ohio pe nume William Finley Semple. Guma lui de mestecat era compusă în mare parte din cărbune și cretă.

Tot în 1869 Thomas Adams inventează prima gumă asemănătoare cu cea de azi pe care a numit-o „Adams New York Chewing Gum”. Aceasta era realizată din seva unui arbore exotic, numit sapotier, și diverse arome. Ideea i-a fost dată de generalul mexican Antonio Lopez de Santa Anna, cel care i-a vândut zeci de kilograme de sevă. Tot Adams a fost cel care în anul 1871 a inventat primul aparat de fabricare a gumei de mestecat. Gumele de mestecat de pe atunci nu își păstrau aroma. În 1880 William White a rezolvat această problemă adăugând zahăr, sirop de porumb și aromă de mentă. Așa s-a descoperit că aroma de mentă se păstrează pentru mai mult timp, iar prima guma cu astfel de aromă se numea „Yucatan”. Un alt ingredient a fost adăugat în aceeași perioadă de doctorul Edward Beeman și anume pudra de pepsină, care are un rol digestiv.

Până prin anii 1951 consumatorii gumei de mestecat erau adulții. De atunci încolo însă, când guma a devenit tot mai populară, publicul țintă era format atât din adulți, cât și din copii. În aceeași perioadă a apărut și guma de mestecat fără zahăr. Aceasta conținea amoniac, o substanță care lupta împotriva apariției cariilor.

În ziua de azi există o mulțime de producători de gumă de mestecat. Pe rafturile magazinelor găsim fel și fel de gume de mestecat, de diverse forme, culori și arome, și fabricate din diverse ingrediente.