Şofer din Satu Mare, prins cu cocaină la volan

Duminica, 27 august, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, recidivist, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor  de trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Măsura a fost dispusă după ce, la data de 26 august,  inculpatul a fost depistat în trafic, la volanul unui autoturism, iar în urma testării cu un dispozitiv pentru depistarea substanțelor psihoactive în organism, acesta a indicat o valoarea pozitivă pentru cocaină.

De asemenea, a fost identificate și ridicate cantitatea de aproximativ 30 grame cocaină, un cântar de mare precizie, precum și mai multe obiecte cu  urme  de substanță.

La data de 27.08.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.