Urmărire pe străzile din Negreşti-Oaş. Tânăr drogat la volan

Astazi, 31 iulie, în jurul orei 01.30, polițiștii satmareni au efectuat semnale de oprire unui autoturism, iar conducătorul acestuia nu s-ar fi conformat semnalelor polițiștilor și ar fi accelerat cu scopul de a se sustrage.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, reușind la scurt timp să îl oprească, pe strada Mihai Viteazu, stabilind totodată identitatea acestuia, fiind vorba despre un tânăr de 18 ani, domiciliat în localitatea Vama.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu ar deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul condus, iar acesta ar figura ca fiind neînmatriculat.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drug Test, care ar fi indicat un rezultat pozitiv pentru substanța denumită metamfetamină. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.