În atenția absolvenților de învățământ promoția 2023

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare reamintește absolvenților de învățământ din promoția 2023 că sunt așteptați să se înregistreze în evidențele instituției pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piața muncii .În cazul absolvenților de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor.

Ca urmare a înregistrării în evidențele agenției județene, absolvenții pot beneficia de informare și consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională, primă de inserție pentru absolvenții care se angajează cu normă intreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Potrivit prevederilor Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minim 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă din raza cărora își au domiciliul si se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare la data incadrării (ISR – 598 lei).

De asemenea, persoanele înregistrate în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă pot beneficia de prime de mobilitate, de acestea putând beneficia și absolvenții de învățământ.

Totodată, pentru a venii în sprijinul integrării pe piața muncii a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, în luna octombrie  se va organiza la nivel național Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.

Subliniem faptul că, după expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă, aceștia pot beneficia, la cerere de indemnizația de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare, pentru o perioadă de 6 luni.

Informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ se pot obține de la agenția locală Satu Mare și punctele de lucru din orașele Carei, Negrești Oaș, Tășnad, Ardud , Turț și site-ul instituției  https://www.anofm.ro/index.html?agentie=SATU%20MARE

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.