Aparatură nouă pentru Secția de Urologie a spitalului județean Satu Mare

Primăria Satu Mare, împreună cu Consiliul Local, rămâne consecventă în a ajuta sistemul medical local, oferind încă o dată sprijin Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și secției sale de Urologie. Acest suport se concretizează în forma unei noi aparaturi de endoscopie urologică, un instrument avansat recent cumpărat pentru secția de Urologie a Spitalului Județean Satu Mare, cu un cost total de 462.725 lei.

„Sănătatea este un domeniu crucial pentru noi. Suntem, așadar, alături de Spitalul Județean Satu Mare, medicii și personalul medical în dotarea lor cu tehnologie modernă pentru activitatea lor profesională. Secția de Urologie este performantă, cu rezultate notabile și un personal medical în care sătmărenii au încredere. E firesc să ne implicăm, și suntem gata să alocăm resurse din bugetul local pentru sprijinirea sistemului medical local. În acest fel, locuitorii nu sunt obligați să călătorească în alte orașe pentru tratament, iar dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice este un beneficiu pentru întreaga comunitate locală”, a afirmat primarul Kereskényi Gábor.

Echipamentul anterior folosit pentru endoscopia urologică joasă era deteriorat, existând o necesitate imediată de înlocuire.

„Acestea sunt instrumente de ultimă generație care vin să completeze cele existente. Echipamentul se folosește pentru intervenții endoscopice, stricturi uretrale, litiază vezicală, tumori vezicale, adenom de prostată, litiaza ureterală. Echipamentul anterior era uzat, ne aflam în situația de a nu mai putea continua activitatea. Această nouă dotare este esențială și ne dă încredere că vom putea trata corespunzător toți pacienții care necesită intervenții de endoscopie urologică joasă”, a declarat dr. Cristian Rusu, șeful Secției de Urologie.

În anii anteriori, a fost achiziționat echipament medical avansat pentru secțiile de Cardiologie și Urologie, precum și un dispozitiv modern pentru secția de Obstetrică-Ginecologie care poate detecta în stadii precoce diferite forme de tumori și cancere ginecologice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.