John S. Barry, omul “care a orchestrat răspândirea WD-40”, după cum îl descrie The New York Times, a murit la vârsta de 84 de ani. Produsul pe care l-a promovat este mai popular decât un iPod.

WD-40 poate fi găsit în 4 din 5 gospodării americane, susține compania. Ingredientele sale sunt un secret, și a generat de-a lungul anilor o serie de mituri și aplicații neobișnuite.

Barry nu a inventat acest produs. “Norm Larsen, fondatorul Rocket Chemical Company, este considerat fondatorul original al WD-40”, conform wd40.com.

Larsen și-a propus să dezvolte o linie de solvenți și degresanți pentru prevenirea ruginii, destinată industriei aerospatiale. A reușit să atingă acest obiectiv, eliminarea apei (water disposal) , la a 40-a încercare, de unde și numele.

“Convair, un contractor aerospatial, a folosit pentru prima dată WD-40 pentru a proteja suprafața exterioară a rachetei Atlas de rugină și coroziune”, conform site-ului web.

Câțiva ani mai târziu, compania a realizat o versiune aerosol și restul, cum se spune, este istorie.

WD-40 nu conține ulei de pește, contrar unui mit popular, nici nu conține silicon, kerosen, apă, ceară, grafit, clorofluorocarbură (CFC).

Și WD-40 nu va vindeca artrita, în ciuda unui alt mit ciudat (Windex, însă, vindecă totul, dacă îl credeți pe tatăl din “Nunta mea grecească”).

A fost folosit în aceste moduri, spune compania: Un șofer de autobuz din Asia a folosit WD-40 pentru a îndepărta un piton, care s-a înfășurat în jurul șasiului autobuzului său; polițiștii au folosit WD-40 pentru a îndepărta un hoț nud prins într-un ventil de aer condiționat.

Produsul nu a avut nevoie de un Billy Mays; așa cum ar spune tipul de la ShamWow, WD-40 se vinde singur. Cu siguranță îl voi recomanda, având în vedere că am deținut odată un Ford pickup din ’56 și mai târziu un Mustang din ’66, niciunul dintre acestea nu putea fi reparat fără un strop aici și acolo pentru a desface șuruburile și piulițele ruginite.